Blogul acesta nu este al meu și nici al nostru... Ci, al vostru, al celor pasionați de munte. Sperăm să vă fie util!

Omagiu...

Rămas bun, Elise...
"Life is like a river. It flows from it's source until it reaches the great ocean"


      Probabil,mulți vă veți întreba ce mai e și cu această poveste pe blog...Unora dintre voi le va da fiori pe șira spinării, în timp ce alții se vor întreba cine e persoana despre care vă vorbesc...Ei, bine...deși se număra printre cei mai buni alpiniști români, puțini dintre voi ați auzit de Ioana Elise Hociotă...Cu toate că era stabilită de zece ani în America, Elise și-a urmat pasiunea față de escalade...
      Străbătuse Canionul în lung și-n lat...inclusiv nunta a fost celebrată în același loc drag inimii ei...Și tot acolo s-a încheiat și drumul ei, pe acest pământ...final venit pe nedrept și mult prea devreme...
      Dacă ar fi reușit, Elise ar fi devenit acum cea de-a șaisprezecea alpinistă care izbutea să parcurgă un astfel de traseu... Din păcate, destinul a decis altceva pentru Ioana... S-a prăbușit în gol, o sută de metri iar sufletul ei a rămas pentru totdeauna în locul pe care l-a iubit cel mai mult: Marele Canion (Owl Eyes...)
      Ce este regretabil, prieteni... este faptul că pierdem astfel de oameni de valoare... dar și mai regretabil este faptul că puțini le cunosc reușitele ori performanțele...
      În aprilie, anul trecut, Erhard Loretan, al patrulea om din lume, a sfârșit într-un accident tragic, căzând 200 de metri în gol... Oare câți cunosc faptul că acest om a parcurs Hymalaia, K2, Antarctica...oare câți știu că a fost cel mai bun ghid montan de pe fața pământului?
      Iar anul acesta ne-a fost dat să pierdem o altă stea: Ioana Hociotă, în timp ce parcurgea un traseu nemarcat și nefiind susținută de corzi... O alpinistă remarcabilă și experimentată, căreia destinul i-a fost potrivnic...

      Îngerii să te aibe în grija lor, Elise și să fie mereu cu tine... Pentru cei care te-au cunoscut, realizările și ambiția ta vor fi exemple demne de urmat iar zâmbetul și optimismul tău vor rămâne întotdeauna neșterse din sufletele noastre... un model de curaj pentru toți!

2 comentarii:

Nick spunea...

Da, titirezule, ai dreptate, numai ca cei care practica astfel de sporturi o fac din suflet si nu pentru publicitate sau renume. Viata e nedreapta iar un vis se termina exact cind nu te astepti. Nu vreau sa fiu rau dar tu de ce nu te lauzi cu performantele sau reusitele tale? Pentru ca nu ai nimic de demonstrat lumii, nu? La fel gindesc si altii. E nedrept ca nu le sunt recunoscute performantele dar sunt si vor ramine reusitele lor sufletesti pe care le au lasat in urma lor si pe care unii dintre noi ni le vom aminti cu tot dragul. E o mare pierdere, Dumnezeu s-o aibe in paza si s o ocroteasca!

Ina spunea...

Este de la sine înțeles că orice performanță o obții pt tine însuți și nicidecum pt lume ... (Prefer să mă laud cu ceea ce am în minte dar, să țin pt mine propriile-mi reușite- lecția primordială...remember?). Ideea era că astfel de oameni sunt un exemplu...sunt cei de la care se pot învăța multe și e păcat că prea puțini știu de existența lor și că nu le pot prinde învățăturile cât sunt în viață... Atunci ar trebui apreciați cel mai mult... Asta vroiam să transmit... Am încheiat discuția...